miercuri, 2 martie 2016

BOLNAVI !



Si pana la urma de ce ne-am mira.
Suntem bolnavi pana in maduva oaselor.  

Fiecare dintre noi , fiecare familie ,fiecare copil pe care il mintim. Cu totii suntem bolnavi.

Generatii  intregi  ce isi bazeaza intreaga “civilizatie” pe o crima odioasa in ziua de Craciun . Si ne miram ca tot ce construim azi se darama a doua zi , si ne miram ca avem copii la fel ca noi , si ne miram ca nu suntem sanatosi….

Suntem prea bolnavi sa mai speram ca putem fi sanatosi.
Noi  suntem creatia trecutului nostru. Si daca nu ne vom schimba cu nimic vom fi atat de bolnavi incat nici macar marea noastra “credinta” nu ne va mai scoate din boala.



Si o sa mai murim in fiecare zi , putin cate putin…bolnavi , asa cum , am fost prea orbi sa vedem  ca suntem.

luni, 30 martie 2015

Ceea ce nu stii, nu te doare!

-                -  Nu inteleg, ce iti lipseste?
-          - Vezi tu , dragul meu, atunci cand iti doresti ceva nu inseamna neaparat ca simti o nevoie  acuta. Uneori vrei anumite lucruri pentru ca pur si simplu te fac sa te simti mai bine. De ce sa iti refuzi placerile vietii? Nu mai sunt cum ma stiai tu. Au trecut multi ani …   si un zambet  discret inteapa in micile gropite din obraji. 
Am intors capul usor , fara sa ma uit insistent…La masa din lateral stateau fata in fata  o doamna si interlocutorul sau amandoi trecuti binisor de 35 de ani. 
-          - Asa e …nu mai suntem la fel…
-          - Ba  pe tine te regasesc exact la fel cum te stiam. Acelasi om extrem de calm , intelept  dar la fel de intimidat
-          -…De tine
-          -…De mine! Oare cum faci cu studentele tale tinere si frumoase? Daca eu , o femeie de 40 de ani inca pot sa te intimidez, ce sa mai zic de copilele astea din ziua de azi.
Un zgomot de scaun care zgarie podeaua ma face sa imi indrept din nou privirea catre masa de alaturi. Intr-adevar, era  complet dezarmat. A incercat sa para relaxat , dar ultima fraza  l-a facut sa se miste brusc si sa se aseze cuminte cu picioarele sub masa si capul usor aplecat. Un individ cu barba , imbracat colorat , casual, cu o camasa in carouri cu cel putin un numar mai mare decat marimea sa. Poate asta e moda la facultate ….In fata sa o domna blonda , foarte ingrijita, cu un aer ingenuu , tunsa scurt ,dar felul in care isi dezordonase parul trada dorinta de a isi ascunde  varsta. Si in mare parte reusea. Daca as fi privit-o pe strada,  fara sa o aud vorbind as fi jurat ca este mult mai tanara.
-          -Si  Luca? L-ai lasat acasa ? E ora  11…
-         - E cu taica`su. Iar eu am de lucru la birou pentru saptamana viitoare . L-am adormit inainte de a pleca. Acum e mare , nu vrea decat o poveste frumoasa inainte de culcare. E cel  mai cuminte copil din lume. Zambetul  lui ma face fericita in fiecare zi….Stiu….ai sa ma intrebi de Tudor.
Il iubesc, il iubesc la fel  ca in prima zi. Avem o casnicie fericita  si un copil reusit . Si el ma iubeste…ma iubeste atat de mult incat niciodata nu a vrut sa afle cu cine lucrez, unde lucrez si mai ales de ce lucrez uneori  noaptea sau in week-end la birou. Am o cariera de care sunt mandra , dar asta inseamna si multa munca si sacrificii iar sotul meu ma sustine neconditionat.
Nu mi-am neglijat copilul niciodata. Le-am imbinat perfect …sunt o femeie  implinita!
-          -Bine….si ce vrei de la mine?
-          -Offf dragul meu, cat de dur a sunat asta….Studentii astia ai tai te-au salbaticit ….si mana sa il atinge discret  pe obraz intr-o mangaiere a carei senzualitate  , intr-un cadru mai intim ar fi precedat un sarut. Dar era un loc public , intr-o seara  de sambata , aproape de miezul noptii.
-          -Nimeni nu va suferi in nici un fel . Te vreau pentru ca atunci cand tu m-ai vrut eu aveam alte stnadarde. Ani de zile m-am gandit la rabdarea cu care ai incercat…la cat de perseverent ai fost . Nu are nici o logica . Esti un om cerebral . Nu ti-ai fi irosit atata timp cu nimeni. Erai atat de ocupat …si eu atat de indiferenta…. Uite…eu cred ca asta ne va implini pe amandoi. Sunt sigura ca nu vom regreta nici o secunda.
-          -Nu te vei simti vinovata fata de familia ta ? Ai spus ca ii iubesti….Cred ca si eu m-as simti vinovat fata de ei!
-          -Ceea ce nu stii , nu te doare!

Nu am urmarit continuarea discutiei, am remarcat doar ca  , ramas singur la masa  si tragand cu urechea la discutia pe care o purtam destul de zgomotos cele doua insotitoare ale mele,  domnul a tinut sa intervina. Aveam o discutie destul de vulgara…le povesteam o scena dintr-un film in care doua adolescente isi propun sa “agate” cat mai multi domni  dintr-un tren fara a le spune nimic. O competitie  neobisnuita  dar in care se “punctau” doar partidele de sex.  Nu as fi intuit ca plecarea doamnei la toaleta il va face interesat de orice altceva…
-          -Vorbiti de filmul “Nimphomaniac” , nu?
-         - Exact!  Ii raspund surprins de interventia vecinului de masa.
-          -E un film interesant….spune el  tragand din tigara si intorcandu-se la masa sa …

Peste 20 de minute au plecat . Impreuna.  



joi, 26 mai 2011

Sunt cel mai frumos din orasul acesta!

http://www.youtube.com/watch?v=iCj_P4SFi14

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta!




CORYDON
(Radu Stanca)
Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.


Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiarda genunea,
De mine vorbeste-n oras toata lumea,
De mine se teme in taina tot burgul.

Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul…


Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata,
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase?
Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase…


Panglici, cordelute, nimicuri m-acopar,
Cand calc, parca trec pe pamant de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) il ascund sub monoclu
Si-ntregul picior cand pasesc il descopar,
Dar iute-l acopar, ca iar sa-l descopar…


Celalalt ochi (cel galben) il las sa s-amuze
Privind cum se tin toti ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-ati sti cat va sade de bine
Sarind, topaind dupa negrele-mi buze.

Cellalt ochi s-amuza si-l las sa s-amuze

C-un tainic creion imi sporesc frumusetea,
Fac baie in cidru de trei ori pe noapte
Si-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu bareta-mi ajuta zveltetea
Si-un drog scos din sange de scroafa, nobletea.


Toti dintii din gura pudrati mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt in corset sub camase,
Fumez numai pipe de opiu uriase,
Pe bratul meu drept tatuat-am un taur
Si fruntea mi-e-ncinsa cu frunze de laur.


Prin lungile, tainice, unghii vopsite,
Umbrela cu cap de pisica ranjeste
Si nu stiu de ce, cand plimbarea-mi prieste,
Cand sunt multumit c-am starnit noi ispite,
Din mine ies limbi si naparci otravite.


Din mine cresc crengi ca pe pomi, matasoase,
Si insasi natura atotstiutoare
Ea insasi nu stie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn ratacit printre case,
Un turn de pe care cad pietre pretioase?


Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

marți, 17 mai 2011

Haos emotional

Inchid ochii....las capul pe spate ...incerc sa adorm....
E noapte ...e dimineata ....e zi....nici nu stiu....tot ce stiu e ca incerc sa dorm....
Vad oameni in jur trebaluind  cu tot felul de nimicuri....vad umbre...si aud voci....sunt nebun.....
Vad soarele ce nu mai rasare....si norii ce va sa vina.....simt ploaia izbavitoare cu stropii ei reci.... sunt un copil....
Cred in viata asta.....nu vreau lumea de dincolo....imi place sa rad.....sunt  un ingrat....
Ma chinui sa inteleg.....ma zbat sa nu ma scufund....vreau sa stiu....sunt infumurat....
Mi-e dor de oameni....iubesc un suflet curat....stiu ca sunt....sunt om...
Zbor dincolo de cer....ma prabusesc in neant....nu sunt nimic....sau sunt un gand....
Mi-e frica de mine....simt ca ma pierd ....traiesc .....si sper.....
Ma orbeste lumina....vreau liniste.....inca mai sunt....sunt singur....
Alerg  fara tinta....ma bucur.....imi place sa iert.... iubesc....
Mimez fericirea....mi-e rusine de mine....zac in namol....sunt ingropat....
Privesc pe fereastra la cerul innegrit de tristetea oamenilor ...e o tristete ascutita , taioasa.....
Rasare soarele.....e dimineata....se aude ciripitul pasarilor....sunt treaz....
E primavara....simt mirosul de tei....am curaj....vreau....
Esti...in fiecare zi....imi tresalta inima....sunt fericit.

vineri, 3 decembrie 2010

"Magazine de vise"

    Circul mult prin Bucuresti....si dincolo de starea de nevozitate generala a oamenilor de la volan ( care in ultima vreme mi se pare excesiva si mult mai putin justitificata decat in anii trecuti de pilda, cand Bucurestiul era cu adevarat mult mai aglomerat) observ periodic la parterul cladirilor pe langa care trec , activitatile comerciale ce se desfasoara acolo. Ca si frecventa de departe cele mai intalnite sunt sediile de banci ; cred ca frecventa acestora este cam 1 din 3 pe bulevardele principale.
    As posta pe locul doi farmaciile , care alterneaza cu succes sediile de banci, dar nu au nici o sansa sa le depaseasca in aparitii.

vineri, 19 noiembrie 2010

Matematica

Ma uitam acum cateva seri la televizor si nu mi-a venit sa cred cat de nonsalant pot unii sa ia un intreg popor "la misto"

Cica urmeaza ( ipotetic , iar la guvernul asta tot ce e ipotetic e aproape sigur de nerealizat)  ca din anul 2011 bugetarii sa primeasca " mare parte " din pierderea pricinuita de reducerea salariilor inapoi. Adica ar urma sa primeasca o marire de 15% . Daca imi amintesc bine aceeasi guvernanti au anuntat ca micsorarea e valabila doar pana la finalul anului , dar faptul ca acum au uitat asta nu ma mira. Ei nu uita , ei MINT ,mint cu nerusinare.

joi, 18 noiembrie 2010

Constiinta

Exista situatii paradoxale in viata , cand esti pus sa alegi intre propria-ti persoana si cei din jur. Atunci cand cei din jur iti sunt persoane dragi , apropiati sufletului tau ( folosesc o expresie pe care am auzit-o de curand la cineva), alegerea e foarte greu de facut.
Daca a-ti fi tie mai bine inseamna sa le fie celorlalti mai rau?
Sau daca a le fi lor mai bine inseamna sa iti fie tie rau?
De ce nu le putem avea pe amandoua?

"Cutii de conserve" si "donatori de organe"

   Avem tendinta sa ne consideram nemuritori, mai ales atunci cand totul ne merge bine si ni se pare ca nimic si nimeni nu ne poate strica starea de euforie si nici nu ne poate lua tot ce avem.Poate daca ne-ar merge mai rau am constientiza mai usor cat de subtire e firul care te tine legat de viata si nu te lasa sa " cazi" spre moarte.
Multi isi spun ca nu are ce sa li se intample , ei sunt stapani pe situatie  si orice ar aparea ei vor rezolva.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Politica -pentru incepatori

Fapte: Avem un presedinte "jucator" , mincinos ( fapt dovedit ), manipulator al maselor ( al prostimii as zice eu , desi cei 5 milioane de oameni care l-au votat la ultimile alegeri ma contrazic in sensul ca  nu manipuleaza doar prostimea), cu sange rece, complet nepopular la acest moment ( sper eu ca asa sa fie).
Avem un guvern condus de un om incompetent ( atat pe probleme economice cat si sociale) , dispus sa primeasca ordine pe care le executa fara sa clipeasca si fara sa gandeasca macar o secunda la consecintele acestora, rupt de realitate ( cred ca totusi doar joaca un rol de om rupt de realitate pentru a-si justifica slugarnicia si lipsa logicii din deciziile sale) si dezagreat ( ca sa nu spun urat ) de majoritatea romanilor.

Intro

Citesc despre sfarsitul lumii ,despre un iminent razboi mondial, despre cataclisme cosmice in urma carora desigur   mult iubita " planeta albastra " va disparea cu toti   "pinguinii " care o populeaza, citesc ( desi uneori chiar nu imi doresc asta) despre cine cu cine , ce a mai facut in mondenitatea romaneasca, despre multe crime ,violuri si accidente pe banda rulanta in care imaginatia infractorilor depaseste in fiecare zi noi limite, despre politica , politicieni si "minunatiile " pe care le pot face oamenii atunci cand au puterea .....citesc pentru ca nu ma pot opri sa nu o fac.
Aflam multe din ziare, de la TV , de la radio...suntem informati. Intrebarea e : ne ajuta asta la ceva? . Oare nu cumva dependenta de informatie ne conduce viata? Oare nu cumva actionam in virtutea acestor informatii?

Probabil ca da.