Avem tendinta sa ne consideram nemuritori, mai ales atunci cand totul ne merge bine si ni se pare ca nimic si nimeni nu ne poate strica starea de euforie si nici nu ne poate lua tot ce avem.Poate daca ne-ar merge mai rau am constientiza mai usor cat de subtire e firul care te tine legat de viata si nu te lasa sa " cazi" spre moarte.
Multi isi spun ca nu are ce sa li se intample , ei sunt stapani pe situatie si orice ar aparea ei vor rezolva.
Ne petrecem cu totii mut timp din zi intr-un pericol continuu. Traim ca un acrobat de circ ce merge pe sarma si un simplu curent de aer il poate dezechilibra. Trecerea noastra "dincolo" oricum nu va reperezenta un capat de tara pentru cei ce raman.Te vor plange o perioada , isi vor aduce aminte de tine un an , doi, poate mai mult...si apoi oricum disparem fiecare in uitare. Ne place noua ca oameni sa ne simtim "buricul pamantului" , " ca noi nu e nimeni" ; in realitate suntem la mana destinului si orice moment poate insemna sfarsitul.
Ma gandesc de multe ori unde le e mintea unora care increzatori nevoie mare in bolizii lor pe doua sau pe patru roti , se comporta de parca ar fi stapanii Universului ( al soselelor in cazul de fata)? Cine le da dreptul de a lua viata altora? Ce ii face pe ei mai indreptatiti sa ia hotararea ca dincolo de viata lor ( pe care pot sa si-o riste cum vor), sa ia si viata altora sau poate uneori , mai grav de atat, sa ii transforme pe altii in niste legume ce vor suferi toata viata si vor produce la randul lor suferinte altora?
Ei bine ,acestora nu pot sa le doresc decat sa se transforme toti in "cutii de conserve" sau "donatori de organe" , dar singuri , fara a face rau nimanui .
de ce un ton asa pesimist/morbid la final?
RăspundețiȘtergere